Interviu | Ligia Ruscu

Perioada de vara cu diverse activitati specifice. De asta m-am miscat mai greu, dar pana la urma, m-am miscat.

Ca atare, pentru astazi va prezint un interviu cu doamna Ligia Ruscu, profesor doctor la universitatea Babes-Bolyai din Cluj, departamentul de istorie antica si arheologie si autoare a romanelor O dimineata la vanatoare si O cautare, pe langa cele trei carti de specialitate, respectiv Relatiile externe ale oraselor grecesti de pe litoralul românesc al Marii negre, Corpus inscriptionum Graecarum Dacicarum si Manual pentru istoria epocii elenistice.

Ligia Ruscu

Interviu | Ligia Ruscu

Imi spuneti, va rog, cate ceva despre Ligia Ruscu? Nu prea am gasit informatii cu privire la dumneavoastra.

Sunt din Timisoara, unde am absolvit liceul Nikolaus Lenau, dupa care am venit sa fac facultatea de istorie la Cluj, în 1986, si de atunci nu m-am mai dat dusa de aici. Duc o existenta pasnica, predau, fac cercetare, calatoresc cînd am prilejul, si mai nou (spre grozava surprindere a celor care ma cunosc) scriu romane. Îmi place sa citesc, îmi plac pisicile, si am, ca Porthos al lui Dumas, o spaima cumplita de politica.

Ati scris trei carti pana acum. As avea rugaminte sa le descrieti pe ficare dintre ele in cateva cuvinte.

Prima, Relatiile externe ale oraselor grecesti de pe litoralul românesc al Marii negre (Cluj 2002), este teza mea de doctorat; nespecialistii o vor gasi probabil de necitit. A doua, Corpus inscriptionum Graecarum Dacicarum (Debrecen 2003), este o culegere a inscriptiilor grecesti descoperite în provincia romana Dacia. A treia, Manual pentru istoria epocii elenistice (Cluj 2009), este destinata în primul rînd ca suport de curs studentilor de la masteratul de arheologie si studii clasice al universitatii din Cluj, dar l-am scris în asa fel încît sa poata fi citit si de un nespecialist interesat.

Cum a aparut ideea cartii O dimineata la vanatoare? Cartea este inspirata de meseria dumneavoastra, cea de istoric?

În parte, desigur, dar are mare dreptate întelepciunea americana care zice sa nu amesteci munca si distractia. Mi s-a parut atragatoare ideea de a explora o perioada (mult îndepartata de antichitatea clasica) asemanatoare în multe privinte celei pe care am trait-o cei care am apucat caderea regimului comunist si eterna perioada de tranzitie: o epoca de bruste schimbari si reasezari nu întotdeauna armonioase în mai toate domeniile, o perioada de brusca deschidere spre exterior si de deschidere spre influente, atunci ca si acum occidentale, ceea ce a provocat o reasezare a valorilor într-un timp scurt si cu efecte zapacitoare.

Pentru ca stiu ca sunteti istoric cu acte in regula, care ar fi diferenta dintre istorie si povesti? Este istoria o „poveste stiintifica”?

„Poveste stiintifica” este o contradictie în termeni. Daca e poveste, scopul ei e sa incinte; daca e stiinta, scopul ei e sa identifice, cu mijloace ce-i sunt specifice, realitati trecute. E adevarat ca istoria, nefiind o stiinta exacta, nu are legi si norme clare si care sa poata fi testate experimental; dar asta nu o face sa decada din statutul de stiinta. Ca e uneori folosita pentru a justifica si sustine propagandistic felurite mituri, asta chiar nu e vina ei.

Cat de importanta este istoria, poate influenta prezentul si viitorul?

Istoria în sensul ansamblului trecutului, desigur. Istoria în sensul de stiinta care studiaza trecutul, în mult mai mica masura. Degeaba spun unii si altii ca acela care nu-si cunoaste trecutul e condamnat sa-l retraiasca; felul cum este reconstituit trecutul de catre istorici, în mod stiintific credem noi, ajunge la si influenteaza destul de putini oameni. Confiscarea învataturilor trecutului de catre diferite forme de propaganda este în acest sens mult mai eficienta.

Ca profesionist, imi puteti recomanda, va rog, o carte despre istoria Romaniei care sa prezinte obiectiv faptele? Fara sa ridice in slavi tara daca nu a fost cazul, fara sa o bage in mocirla, daca nu a fost cazul.

Obiectivitatea în prezentarea faptelor este dezideratul celor mai multi profesionisti, dar suntem cu totii mai mult sau mai putin conditionati cultural si ca atare obiectivitatea desavîrsita e probabil mai greu de gasit decît proverbiala fîntîna cu apa vie. Ca sa va reiau expresiile, slava unuia poate fi (si adesea este) mocirla altuia, si invers. As înlocui „obiectivitatea” cu „buna credinta” si as recomanda în acest sens Istoria României redactata de Mihai Barbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Serban Papacostea si Pompiliu Teodor.

Va rog sa-mi recomandati trei carti citite anul acesta ce v-au impresionat.

Am descoperit recent pe Neil Gaiman, unul din autorii de fantasy de reputatie mondiala, în special cu redutabilul sau roman Zei americani tradus si la noi. Am recitit Ratiune si simtire Jane Austen e întotdeauna buna la casa omului si e unul din autorii mei preferati. Acum citesc Suitable boy de Vikram Seth, care descrie India anilor post-independenta urmarind evolutia unui mare numar de personaje dintr-un oras fictiv, dar tipic pentru crizele sociale si culturale cu care se confrunta India.

Sunteti prezenta in zona de social media? Daca nu, de ce?

Am cont de Facebook, unde sunt (relativ) activa, si asta, la cît timp manînca, socotesc ca îmi ajunge.

Puteti sa-mi spuneti, va rog, daca urmeaza o noua carte?

Am început într-adevar una noua, care este într-un fel o continuare a „Cautarii”. Se va petrece în aceeasi lume, dar în alta parte a ei si ceva mai tîrziu în timp, si va cuprinde în plan secundar cîteva din personajele „Cautarii”, dar va putea fi citita complet independent de aceasta.

O cautare, poate fi considerata o poveste pentru adulti? Aceasta a fost intentia dumneavoastra?

Nu prea înteleg sintagma „poveste pentru adulti”, cu care m-am mai întîlnit. Ceea ce am scris eu se încadreaza, cred, în genul fantasy, foarte popular în ultimele decenii (la noi poate mai putin). Autorul creeaza o lume alternativa, care functioneaza dupa reguli proprii, dintre care cea mai însemnata este prezenta într-o forma sau alta a elementului fantastic; dar acesta din urma e unicul punct pe care fantasy îl are în comun cu basmul, si nu e suficient pentru a le confunda. Faptul ca apar în povestea mea zîne, scorpii si alte elemente împrumutate din folclorul românesc, si nu din cel apusean cum se întîmpla în majoritatea romanelor fantasy, nu o transforma în basm; sunt genuri narative distincte.

Ce fel de carti preferati, ce gen?

Sunt omnivora. Singurul gen pe care îl evit, cum zicea Voltaire, este cel plicticos.

Se repeta istoria?

Nu. Exista anumite elemente de permanenta, care dau impresia de repetitivitate, pentru ca atît geografia cît si natura umana sunt, daca nu invariabile, macar mai lente în schimbare decît cursul deocamdata scurt al istoriei umanitatii. De exemplu: fluctuatiile puterii rusesti în Europa de rasarit în ultimele secole (extindere – hegemonie – criza – retragere si de la capat) lasa impresia ca istoria se repeta. În fapt, diferentele de context geopolitic, de forme ale expansiunii si de consecinte au fost si sunt atît de mari, încît singura constanta ramîne nevoia puterii rusesti de a-si asigura o zona-tampon aflata sub controlul sau la frontierele sale apusene.

Care dintre cartile dumneavoastra credeti ca ar fi mai potrivita pentru o ecranizare?

Mi-e cu neputinta sa judec. Nu am imaginatie vizuala si nu-mi pot da seama cum ar privi un regizor transpunerea pe ecran a unei povesti de pe hîrtie.

Care a fost feedback-ul primit dupa publicarea cartilor? A fost cel scontat de dumneavoastra?

În ce priveste critica, a fost peste asteptari (în masura în care, ca debutant, aveam asa ceva). În ce priveste cititorii, m-am bucurat mult sa vad ca sunt oameni care citesc cu placere ce scriu eu.

De ce credeti ca nu este atat de promovata literatura romana contemporana?

România este, cum stie toata lumea, o tara în care se citeste foarte putin. Pentru timpul si atentia celor cîtiva oameni care au obiceiul cititului, literatura româna contemporana trebuie sa concureze cu bestseller-uri de toate felurile, cu traduceri, cu clasici ai literaturii universale si românesti, cu productii literare ale vedetelor, cu nonfiction, cu … Dar daca întrebarea era de ce nu se face mai mult pentru a se promova ceea ce se publica – la politica editoriala nu ma pricep.

Cateva cuvinte de incheiere, va rog, pentru cititorii nostri.

Cea mai potrivita încheiere ar fi sa-l parafrazez pe Heliade Radulescu: Cititi, baieti (si fete), orice, numai cititi!

Nu uita, daca esti roman, sustine literatura romana!

Interviu | Ligia Ruscu
4.5 (90%) 2 votes

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *